Baia de Fier

Baia de Fier

Baia de Fier este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Gorj, Oltenia, România. Se află în partea de est a județului, în Podișul Oltețului. Baia de Fier este una dintre asezarile din tara noastra, care alaturi de alte cateva localitati, a contribuit, prin resturile fosile umane descoperite de cercetatori, speologi si istorici, pe teritoriul ei, la studierea aparitiei omului pe pamant cu mii de ani în urma, precum si la conlocuirea lui, pentru un timp îndelungat, împreuna cu animalele salbatice sau domestice.
Cu toate ca primele documente scrise care o introduc în istorie dateaza abia de la sfarsitul secolului al XV-lea (1480), existenta Baii de Fier ca asezare umana este mult mai veche, ea intinzandu-se pana departe in negura trecutului, fara istorie scrisa, in zecile de mii de ani, cand omul abia rupt din animalitate, traia înca împreuna si putin diferentiat de antropoidele din care s-a smuls existenta.
Sapaturile arheologice întreprinse de Institutul de Arheologie al Academiei Romane, in anii 1951, 1953, 1955 in Pestera Muierilor din aceasta comuna au scos la iveal mai multe unelte apartinand asa-numitei culturi musteriene din paleoliticul mijlociu (120.000 – 100.000 ani Î.Hr.), cultura caracterizata printr-o tehnica mai evoluata fata de tehnica paleoliticului inferior, precum si printr-o cioplire a pietrelor si a oaselor.
Cu ocazia acestor sapaturi au fost descoperite numeroase „varfuri de mân” si razuitoare „varfuri de sulita” lucrate din os, prin slefuire, precum si numeroase fosile de animale nordice ca: mamutul, rinocerul Siberian, ursul (ursus spelaeus), leul, hiena pesterilor (hyaena spelaea), vulpea (canis vulpes fosilis), capra ibex, diverse rozatoare si altele.
Au fost descoperite în aceeasi perioada numeroase fragmente ceramice provenite din vase apartinand mai multor culturi materiale ca: neoliticul timpuriu, Salcuta, Cornisor, Cotofeni, Glina II – Aninoasa, prima si a doua epoca a fierului, (cultura dacica), epoca feudala si recenta. Ce mai puternica dintre toate este cultura dacica.

Despre Adrian Cîtu

Călătorul vede ceea ce este. Turistul vede ceea ce a venit să vadă. G.K.