Mangalia

Mangalia

Mangalia (în turcă Mankalya) este un municipiu în județul Constanța, Dobrogea, România, format din localitățile componente Cap Aurora, Jupiter, Mangalia (reședința), Neptun, Olimp, Saturn și Venus.
Poziția orașului este marcată la sud de limita lacului Mangalia, de țărmul mării la est, iar la vest și la nord, de calea ferată către Constanța, Balta Mangalia și pădurea Comorova.
Mangalia are o populație de 36.364 de locuitori. Orașul Mangalia a fost declarat municipiu în anul 1995. Primarul Municipiului Mangalia este Cristian Radu ales in 2012 cu un mandat de 4 ani. Este al doilea municipiu al litoralului, fiind situat la 40 km sud de Constanța și la 14 km de granița cu Bulgaria.

Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia).

Despre Adrian Cîtu

Călătorul vede ceea ce este. Turistul vede ceea ce a venit să vadă. G.K.