Muzeul Național al Agriculturii

Muzeul Național al Agriculturii

Muzeul Național al Agriculturii, situat în Slobozia, a fost înființat în martie 1996, fiind singurul muzeu de acest fel din România. Muzeul are în patrimoniu pe lângă clădirea principală destinată expozițiilor, multiple unități în aer liber și anexe.

Din patrimoniul muzeului fac parte:
-Biserica de lemn Sfîntul Nicolae – situată în curtea muzeului;
-Ferma model Perieți;
-Moară cu pietre pentru măcinat grâu și porumb “KORONA” – Paloș, județul Brașov;
-Moară țărănească cu pietre – Buceș, județul Hunedoara;
-piuă pentru finisat postavul – Dănicei, județul Vâlcea.
În 2010, serviciul logistic al inspectoratului de poliție Ialomița a donat Muzeului Național al Agriculturii 89 de aparate de fotografiat, care s-au adăugat celor deja primite ca donații de-a lungul timpului.
Parcul muzeului are o suprafață de 17.000 mp și cuprinde variate specii dendrologice.
Muzeul Național al Agriculturii este editorul Colecției „Bibliotheca Romaniae Historiae Agriculturae”, cu seriile „Din Istoria Exploatațiilor Agricole”, „Etnologie” și „Patrimoniu”.
Muzeul Național al Agriculturii este afiliat la organisme internaționale aparținând de UNESCO;Asociația Internațională a Muzeelor de Agricultură, Asociația Internațională de Etnologie și Folclor, Organizația Internațională de Arte Populare.

Despre Adrian Cîtu

Călătorul vede ceea ce este. Turistul vede ceea ce a venit să vadă. G.K.