Parcul Mihai Eminescu Botoșani

Parcul Mihai Eminescu Botoșani

Parcul Mihai Eminescu este un parc din Botoșani, România. Acesta s-a deschis în 1869 și la acea dată purta numele de Grădina Publică Vârnav.
În partea centrală a acestuia se găsește un lac artificial cu 2 poduri iar pe aleele principale se găsesc statui cu busturile principalilor oameni de cultură botoșăneni.
Parcul păstrează câțiva arbori contemporani cu Mihai Eminescu, care în ultima parte a vieții sale și-a petrecut timpul aici. Parcul păstrează lacul artificial pe care se pot face plimbări cu barca, iar in chioșcul din mijlocul parcului de sărbători, cânta fanfara militară. În 1932 aici a fost pus bustul lui Mihai Eminescu, fiind opera sculptorului Ion Georgescu, monument ce fusese amplasat în 1890 în fața școlii Marchian.
Gala Galaction în 1922 a vizitat parcul și a scris câteva pagini :
„Așa se numește grădina publică din acest oraș. Cândva, de mult, trecusem pe lângă ea, într-un amurg de toamnă. Dar amintirea se risipise, lăsându-mi numai un chioșc și împrejur câteva pete galbene. De data aceasta, am ajuns în Botoșani în luna mai. M-am găsit într-o lume liniștită, fără de răcnetele vânzătorilor bucureșteni, fără de automobile și fără de îmbulzeala de la răspântii.
Cine intră în acest oraș, aducând cu sine oricât de puțină istorie literară românească și aminitrea câtorva poezii iubite în tinerețe, se simte tainic învăluit de umbra poeziei lui Eminescu. Iluziune sau adevăr, ți se pare că între înfățișarea tihnită, ușor pustie și patriarhală a acestui colț de lume, și mirajul rechemării eminesciene există o netăgăduită legătură. Câte o casă veche, boierească, pierdută printre arborii vechi și bălării virgine, câte o potecă ascunsă, mai încolo, într-o dumbravă de liliac, câte un zaplaz îmbătrânit și prididit de crengi… răscolesc amintirea (…) Un prieten îmi spune că, în apropiere, pe locul unde se ridică azi nu știu ce local oficial, stătea căsuța în care Eminescu, prin anul 1887, cu capul pustiu și detunat, încremenea lângă soră-sa, paralitică, Enrieta. Și desigur că acesta e drumul pe care-l bătea și el, urcând, câteodată, la grădina Vârnav.” — Gala Galaction, „În Grădina Vârnav din Botoșani” în Oameni și gânduri din veacul meu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă , 1955, p. 69-72.

Despre Adrian Cîtu

Călătorul vede ceea ce este. Turistul vede ceea ce a venit să vadă. G.K.